RSS
Tools
 
Ce este mofeta? PDF Imprimare Email

Mofetele sunt emanaţii de bioxid de carbon, provenite din activităţi postvulcanice. Cuvântul, provenit din italiană, este de origine latină (mephitis), şi înseamnă „emanaţie puturoasă”. Mofete se mai găsesc şi în Franţa, Italia, Insula Java sau în Parcul Naţional Yellowstone (SUA).
În judeţul Covasna sunt multe mofete, frecventate de numeroşi bolnavi cu probleme cardiovasculare. Una dintre cele mai mari mofete naturale din regiune este Peştera Puturosu din Băile Bálványos / Turia, numele acesteia provenind de la mirosul specific al sulfului care îi domină interiorul.
Chiar şi în unele beciuri din Covasna există gaze mofetice (bioxid de carbon natural), care, conform tradiţiilor populare, se consideră ca fiind cel mai bun afrodiziac natural. Pe lângă conţinutul preponderent de bioxid de carbon (98%), conţin gaze nobile, de ex. heliu şi radon, completând efectul curativ al mofetoterapiei.
Datorită îmbunătăţirii alimentaţiei cu sânge, mofetoterapia are efect revigorant, poate fi benefic şi în creşterea performanţei sportive.
În centrul oraşului Covasna se află mofete publice tradiţionale, cum ar fi mofetele Bardócz, Bene şi Banu.